Te simt în…

Te simt în gânduri, cum alergi dintr-un colț în altul, încercând să te prind.

Te simt în cuvintele pe care le spun, ca un déjà vu, de parcă te-am auzit pronunțându-le cândva, undeva, în altă viață.

Te simt în sunetul liniștii mele, cum încerci să îți ții respirația ca nu cumva să ți-o surprind.

Te simt în gesturile pe care le fac, pentru că am un sentiment straniu cum că te-aș imita, mișcare cu mișcare.

Te simt în aerul pe care îl inspir, ca un parfum pe care nu îl recunosc dar mi se pare atât de familiar, atât de feminim.

Te simt în literele pe care le scriu, în fiecare punct si virgulă. Poate că și ele simt că sunt despre tine.

Te simt în stiloul care mă îndeamnă să continui să te caut fără oprire. Ceva îmi spune că el nu stă în mâna mea, ci în a ta.

Te simt în puritatea hârtiei albe pe care îmi vărs simțurile, fără grija că te voi inunda de emoții pure. 

Te simt în momentele când zâmbesc, pentru că o imagine neclară a ta îmi permite să văd doar cum zâmbești, împreună cu mine. Simt că este pentru mine.

Te simt în momentele când râd, în momentele când plâng și în cele în care cad la pământ și reușesc să mă ridic, pentru că de fiecare dată te simt acolo, lângă mine, existând.

Te simt în toate momentele.

Te simt în toate sentimentele.

Te simt în tot ce sunt eu.

Te simt în totul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s